:-)

In dimineata asta pe cand il ajutam sa isi imbrace manusile de biciclist (alea fara degete si cu o curea cu scaieti):
-Danke, Mama dass du mir hilfst! (Multumesc ca ma ajuti!)
-Bitte, mein Schatz! (Cu placere, iubire!)
-Und danke nochmals für mein Senf und für die Radfahrerhandschuhe, Mama! (Si multumesc inca o data pentru mustarul meu [am cumparat mustar intr-un borcan de colectie care poate fi folosit dupa golire ca pahar si are imprimat pe Wickie si inca doi wikingi din serialul lui preferat "Wickie und die starke Männer" iar el a decretat ca asta e mustarul lui. Eu intentionasem sa ii ramana lui paharul dupa golire dar acum il considera mustarul lui. In ritmul in care foloseste doar un varf de cutit cand facem grill langa carnaciori va dura ceva pana il goleste, daca nu ii venim in ajutor] si pentru manusile de biciclist!)

Ma incanta ca ii trece prin cap sa multumeasca pentru asa ceva.........


Ce m-a intristat azi a fost urmatorul incident la gradi. Nikita, un baietel rus din grupa paralela a ajuns o data cu noi la gradi si ajunsi la cuier a declarat raspicat:
-Am invitat mai multi copii dar pe tine nu te-am invitat! adresandu-se direct gazei mele.
E probabil vorba de ziua lui de nastere. Mama lui era langa el si nu a zis nimic. Eu m-am simtit putin prost si a trebuit sa observ cu voce tare ca asa ceva nu se face. Nu vii si anunti unui copil ca e exclus, nu e printre invitatii la ziua ta. Ori inviti toata grupa ori o faci mai discret. Nu pot decat sa ma gandesc ca eu una ca si copil m-as simti prost sa nu fiu invitata la ziua cuiva. Si mai cred ca mamica baietelului, pedagog de altfel ( a studiat socio-pedagogie), ar fi putut sa il invete cum se procedeaza cu bun simt in asemenea situatie. Sau cer eu prea mult? Ce parere aveti?