O sa-mi fie dor...

De la fereastra mansardei noastre....se vede lumea atat cat o stie Dudumicsicapos

Sambata dupa-masa tarziu Dudumicsicapos a dormit putin si s-a trezit plangand. In cazuri din astea il alina sa ne uitam pe geamul de mansarda la masinile care trec pe strada: lumini albe in fata si rosii in spate (astea ii plac cel mai mult).
Cu el in geam am realizat ca in curand va trebui sa gasesc alt mod de a-l alina (nu vom mai avea nici calutii de mare pe perdeaua de la dus) pentru ca ...ne mutam.
Ne mutam din mansarda noastra mic si romantica intr-o locuinta mai mare. Doar ca o sa-mi fie dor de cuibul asta mic unde am fost intai in doi apoi in trei. E primul camin pe care il cunoaste Dudumicsicapos-desi ma indoiesc ca va avea vreo amintire despre el. Aici am venit cu el din maternitate. Aici am putut si eu sa spun pentru prima oara: "bucataria mea", "casa mea". Sa incerc sa o amenajez cat de cat (acum arata zilnic ca dupa razboi, aseara au ramas patura si cuburile imprastiate pe jos), sa ne simtim bine. Aici ne-au vizitat parintii mei sa isi cunoasca nepotul si au dormit pe canapeaua din living din lipsa de spatiu!
Sigur ca ne topea vara caldura iar acum iarna parca iese prin acoperis caldura cuibului nostru.
Dar e... acasa, aici, departe de singura casa pe care o cunoscusem pana acum doi ani: casa parintilor mei.
Inca voi mai putea sa vin o vreme sa ridic din cand in cand corespondenta care va mai sosi la vechea adresa, sa aerisesc, toate astea dupa ce o vom fi renovat putin... o scoatem la vanzare!
Vrea cineva o mansarda mica si romantica?