In gara

Ieri dimineata numarand in gand obiectele pe care e musai sa nu le uit (mapa cu documente, cheile, telefonul mobil, biletelul cu indicatii de calatorie, portofelul etc) am ezitat o clipa daca sa iau camera foto cu mine. Plecam cu treaba si dupa o secunda am renuntat la idee. Si mi-a parut apoi rau.
Pentru ca uneori dureaza totul mai mult decat te astepti nu aveam cum sa ajung ieri la timp sa iau copilul de la gradi. Asa ca a fost pregatit spunandu-i-se ca vin bunicul si Luky sa il ia etc. Bunicul nostru e un pic mai altfel. Nu foarte atent la detalii. Era sa plece din gradi cu jacheta altui copil, au uitat rucsacul gazei acolo.
Si ce m-a deranjat mai tare e ca a permis copilului sa mearga cu bici fara casca. Casca era in casa.
Dar m-au asteptat in gara. Pe peron.
Imaginea care s-a salvat doar in memorie si nu e si in pixeli: bunicul si nepotul asezati pe banca cainele la picioarele lor, urmaresc atent ferestrele trenului cautand sa ma descopere. I-am zarit, ei pe mine nu. Si apoi pe peron, ca-n filme, marea revedere. Cainele agitat copilul alergandu-mi in brate, bunicul bucuros sa ma vada. Am pornit spre casa toti patru fericiti.

PS Gaza ar fi urcat in tren dar i-am promis curand o calatorie si a renuntat.