miercuri, 9 iunie 2010

Episodul 1 sau cum sa incepi mai nefericit o vacanta

In cazul nostru nefericirea inseamna ca eu am plecat la drum lung cu antibioticul in boccea iar gaza nu a vrut sa se lase mai prejos. A facut pneumonie. Pediatra noastra a fost foarte surprinsa ca noi chiar vrem sa o vedem cu ocazia fiecarei vizite in tara. Acum ne tratam si ne bucuram printre picatele de placerile vacantei fiind de fapt consemnati la domiciuliu. Am preferat sa nu intram in focul marilor revederi ori noi contacte si tinem pe toti la distanta saptamana asta.
Consemnul merge mai departe si in fata gazei nu se serveste inghetata sau apa minerala de la frigider. Se sta in casa in intervalul 13-17. Avem grija sa luam medicamentele la timp. Cu ocazia asta bunicii au vazut cat e de incrancenat copilul cand nu vrea sa se supuna vreunui tratament ce nu ii e pe plac.
Ca sa vedeti insa cum ne trecem timpul, de unde am plecat si unde am ajuns........
Din avion
nori astia par niste oite

Lacul asta de munte e o baltoaca


Si undeva in Alpi probabil se mai poate schia.



Daca nu ma fac pompier


o sa conduc o combina



sau poate un buldozer(el)???



Un prezon de roata din asta mare e cat antebratul meu sau poate chiar cat femurul?



Ah, toate astea se intampla duminica inainte de pranz cand la orizont se intrevedea doar o tuse rebela. Si locatia e undeva in spatele Agronomiei in Timisoara



Au vitei




cai


ca ai lui Pocahontas



Astai un ponei si il hranesc cu ceva ce seamana a trifoi uscat sau lucerna


iar acest manz primste niste ovaz



Pe la sectorul ovine am trecut rapid caci sunt prea blege animalele astea



Uite-un iepuras


si-inc-un urechiat


un porcusor cam lenes

papagali guralivi

sturion

Ma catar peste tot.



Si am ajuns si la volanul unui bagger-buldozer cum ii zice pe limba matusii A.


Hamesiti de alergat dupa bulfozere am ajuns acasa tocmai cand urmau sa intre in scena frigarui



aripioare de pui si gratarele.



Pentru cititoare flori din gradina bunicii.ro



ai carei preferati sunt trandafirii galbeni



Trandafiri roz unor domnisoare




Marti dupa-masa am fost harnici si am despuiat mazare.



Operatiunea a durat aproape o ora timp in care gaza nu s-a dezlipit de langa noi. Maine filmul dovada a harniciei si priceperii gazei noastre.





Poza furata si miscata caci gaza constienta ca poarta palarie de domnisoara nu a vrut sa imortalizez momentul "jenant".

9 comentarii:

mamica de Sebastian spunea...

Insanatosire grabnica,multumim de poze si vacanta placuta in continuare.Vad ca aveti vreme frumoasa,multumim si de flori sint superbe,cit despre gratarele..ud tastatura

David Octavian spunea...

Sanatate multa si sa va bucurati de vacanta,in ciuda micilor probleme :)

Unknown spunea...

Hai ca va distrati si va plimbati!

Mariuca, cand o doare ceva, isi spune singura "o sa teaca".

Si voua va dorim la fel, sa treaca repede si sa continuati aventura in tara.

Ceska777 spunea...

Multumim pentru urarile de sanatate! Avem o vacanta frumoasa cu vrme f calda, azi la Timisoara sunt anuntate 29C. Cum scapam de faza acuta a pneumoniei instalam piscina in curte si vom lua ore de inot si scufudare. Abia astept.

Silvia,
nici nu stii - sau poate stii ce bine e ca Mariuca se autosugestioneaza in felul asta. Sora mea mai mica cu 10 ani a avut diverse probleme de santate la varsta prescolara. Eu eram o adolescenta aproape si aveam grija de ea: cand nu mai stiam cum sa-i alin durerile reale sau inchipuite ii spuneam sa isi spuna singura ca daca nu ii face loc in cap durerii ea nu va avea o gazda primitoare si prin urmare durerea o va parasi. Nu am realizat acest lucru multa vreme: ca o "instigam" la auto-terapie.

Mariana spunea...

Multa sanatate, sa va faceti bine repede si vacanta placuta de-acum inainte

Miha spunea...

Vacanta placuta si sanatate multa!

Ceska777 spunea...

Multumesc pentru urari. Sambata aflam cum ii merge gazei caci inca haraie pronuntat cand e linistit. Vacanta bogata ca a mea in atatea sentimente fericite va doresc tuturor, macar in anul asta de criza daca nu de-acum inainte, forever.

adra_bell spunea...

Sanatate multa Dudu! Off, eu am crezut ca nu mai scrieti pe blog, nu stiu de ce intelesesem ca nu aveti acces la net in Ro!
Ma bucur ca sunteti mai bine si ca va distrati! Sa aveti o vacanta de vis!

Svea spunea...

Insanatosire grabnica Gazei! Foarte draguta gaza si pozele de vacanta! Distractie si relaxare maxima, in continuare!