Despre bunici

... in general si despre unii anume, in particular.

Despre cei care nu stiu sa se bucure de nepotii lor. Ii cunoasteti? Eu as fi jurat ca aceasta categorie nu exista!

Mie "bunici si nepoti", cuvintele astea doua impreuna mi se par cumva inseparabile. De la Bunicul sau Bunica lui Delavrancea pana la bunicul Micului Print -credeam ca toti bunicii isi iubesc nepotii. Cu acea iubire tipica ce o poarta bunicii nepotilor.

Sa fii bunic/bunica e doar o etapa a vietii, una pe care e de dorit sa o bifezi. E de dorit sa iti ai nepotii aproape sa poti petrece timp cu ei. Daca ca adult ai devenit parinte al cel putin unui copil intr-o etapa a vietii cand inca consolidai o cariera, adunai bunuri materiale, atunci poate ca nu ai reusit sa traiesti alaturi de proprii copii toate, absolut toate momentele importante din viata lor. Ca ai intarziat la meciul de fotbal, la concert sau piesa de teatru in care apareau, daca nu le-ai putut oferi cele mai frumoase vacante, jucarii sau haine - la varsta la care esti bunic/bunica poti, AI SANSA sa recuperezi ... toate acele momente cu nepotul.

E poate de dorit sa fii parinte la varsta potrivita (nu stiu insa care ar fi aia) la fel bunic. Daca esti bunic prea tanar se poate sa fii inca in campul muncii sau ocupat sa iti vezi mezinul trecand de bacalaureat. Daca devii bunic prea tarziu, la varsta senectutii, e posibil sa nu mai ai forta fizica sa te pui la minte nepotului. Uneori distanta fizica intre bunici si nepoti e o piedica. Mai trist e cand distanta psihica e piedica.

Da, e drept-e vorba de doua generatii diferite, cea a parintilor si cea a bunicilor copiiilor de azi.

S-au schimbat atatea intre timp, prin educatie se intelege altceva, ea se face altcum decat acum 35 de ani. Dar....atata vreme cat bunicii de exemplu nu rastoarna cu totul principiile de educatie ale parintilor pentru copiii lor, atata vreme cat bunica nu-si descurajeaza fiica sau nora cu privire la cum cresti cel mai bine si frumos un copil, cat bunicul nu il pune neaparat in umbra pe tatal de baiat-nu ar trebui sa exista nici o problema iar cele doua generatii pot conlucra in a-i oferi copilului si fratilor lui tot ce au si pot mai bun. Ma insel?

Cunosc ambele feluri de bunici si in ultimele doua zile m-am confruntat cu categoria trista... de bunici care ori nu-si iubesc nepotii (probabil nu si-au iubit nici copiii) ori nu stiu sa arate asta. Incatusati prea mult in cripsarea cu care tin sa-si apere si chiar impuna propriile puncte de vedere: la varsta asta ar trebui sa nu mai poarte pampers, ar fi cazul sa faca cunostiinta cu o palma zdravana la fund ca sa inteleaga ca vorbesti serios ca parinte cand ii ceri ceva copilului sau ii interzici chiar ceva, sa manance si legume, sa nu alerge, sa nu strige, sa nu puna mana, oare creta colorata cu care a mazgalit nepotul inimioare si trasee pt masinute pe placile de beton ale terasei se mai sterg? Il rasfeti prea mult, are prea multe jucarii.....

Bunica care il vede de 3-4ori/an pentru cate doua zile se jeneaza sa fie fotografiata cu nepotul caci mai are inca sortul de bucatareasa la gat....

Bunica care ii interzice sa miste in front se mira ca nepotul nu ii sare in brate si ca se ascunde dupa fusta mamei. Nepotul caruia ii piere zambetul de pe buze cand dupa o pozna descopera privirea dezaprobabtoare a bunicii. Bunica care nu lasa tot pentru a sta cele cateva zile cu nepotul....cat mai mult.

Noroc ca nepotul mai are o pereche de bunici care numara zilele pana il vor putea strange in brate. Care vor face vreme de 4 saptamani rezerve de zambete si pupici de la nepot, sa le ajunga pana la urmatoarea intalnire. Bunici si nepoti.........

Culmea.... iubirea nu se schimba niciodata! Si e si gratis!