
Toti avem din cand in cand o astfel de noapte.
Premergatoare unei zile mai mult sau mai putin importante. O noapte in care ne e putin frica de ziua de maine. Uneori in sensul bun...
E nerabdarea poate.
Sunt toate frazele pe care le gandim deja si pe care maine poate le vom spune altfel.
Azi noapte ma gandeam ca urmeaza o zi importanta si pentru mine. Ziua in care ii cresc fiului meu inca putin din aripi. Si ziua in care ma desprind si eu putin de viata de pana acum.
Intinsa in pat cu gaza langa mine, (pe la 23:30 a venit pana in living dupa mine, bajbaind in somn "mama, mama" si abia l-am adormit la loc) ma simteam inca pentru cateva ore intr-un cocon.
In cele noua luni (care sunt zece) de sarcina am fost eu coconul gazei, i-am oferit, sper, cel mai cald si linistit loc de pe lumea asta. Apoi au urmat doi ani in care am incercat sa facem din casa si familia noastra un loc cald si linistit unde a crescut ocrotit. Maine, face un pas mare in afara cuibului, speram ca anvergura aripilor sa il sustina in zbor.
Si pentru mine incepe maine o noua etapa. De maine suntem iar trei eu-uri intr-unul. Eu-sotia, eu-mama, eu-carierista (adica persoana de sex feminin activa intr-o "cariera", locul ala in care salahorim cu totii pentru bani si recunoastere). De maine trebuie sa vad cum fac ca cele trei eu-uri sa se impace intr-o singura minte, un singur suflet. Care din ele sa aibe prioritate?
E ca si cum as fi un atlet la start si dupa sunetul de pistol tasnesc din mine, pe trei culoare diferite, trei atleti. O cursa de 100m garduri la puterea n. Pentru cele n zile din restul vietii mele. In care la final pentru primele trei locuri se vor bate eul-sotie, eul-mama, eul-"carierist". Trei atleti care isi vor disputa zilnic aurul, argintul si bronzul.
Cine sa castige? Fiecare are publicul lui.
Voi cu cine tineti?




3 comentarii:
Cred ca tin cu toate 3, toate adunate la un loc iti fac viata implinita, te fac sa te simti iubita,fericita si utila!Tin pumnii sa va fie bine!
Cred ca regasesc framantarile tale in framantarile mele... http://zicolorata.blogspot.com/2010/01/de-toate-si-nimic.html
Pup cu mare drag si iti trimit o imbratisare de departe!
Toate 3 vor câstiga! cum crezi ca am reusit eu sa-mi vad fetele la 20 de ani? Si toate celalalte mame?!:-)
Usor nu va fi dar...frumos! Instinctul te va îndruma totdeauna pe calea cea buna! MULT SUCCES :-))
Trimiteți un comentariu