.... a decurs surprinzator de bine. L-am depus pe la 9, abia a asteptat sa intre in sala de clasa, a vrut sa stie ce facem cu suzeta (am pus-o in sertar si se pare ca n-a avut nevoie de ea) si a pornit la joaca. Nici nu a vrut sa se desparta de mine, am mers eu sa ii zic "Tschuss!" de pupici nici vorba. Am plecat acasa unde am stat ca pe ace, am facut mai nimic, asteptam ora 11 sa merg sa-l iau. Telefoanele nu au sunat, semn bun.
La 11 eram acolo, gaza in sala de clasa bulgarea cu alti copii educatoarea. Cu bulgari de vata. Doar cei mari au iesit azi la zapada. Directoarea mi-a zis ca a avut o adevarata conversatie cu el, vorbeste uimitor de mult si bine pentru varsta lui. Educatoarea mi-a facut doar semn "ok" si ne vedem maine. A mai spus doar ca a fost ocupat si nu a vrut sa manance nimic. Pe drum spre casa tot cerea iaurt. L-am dus in carca fiindca sarea de pe sanie. Acum se uita la Thomas dupa ce a mancat un iaurt si 1/2 banana.
Ca sa nu va mai plictisesc o sa mai scriu doar in ziua cand va plange la gradi. Sau nu?
luni, 11 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Hehe, cred ca o sa ai ce povsti, cine stie ce nazdravanii va face cu colegii lui de gardi.:))))
Cum o sa ne plictisesti?! Gâza creste sub ochii nostri...suntem deasemenea interesati de progresele pe care le face! :-)
Si de plâns...nu cred eu ca o sa plânga! (Luchi a mea a plâns o luna, zi de zi! în România, la gradinita întreprinderii la care lucram. Mi se rupea sufletul...dar ce era sa fac?! Bunici nu, vecine casnice nu! O consola sora-sa, care era în grupa mare! Erau însa alte vremuri!...)
Deci, astept noutatile în continuare :-)
Sau nu! Povesteste, povesteste, pe mine ma fascineaza mai ales cand vorbesti despre organizarea de acolo! Ma bucur din suflet ca Benji e bine si s-a adaptat. Tu cum stai cu moralul?
Pai atunci continuam jurnalul de gaza "gradinar", la cererea cititorilor. Glumesc!
Laura,
azi a avut o verva debordanta si dupa gradi a adormit la el in patut fara nici un comentariu.
Carmen,
ei da stiu cum era pe vremuri in RO. La 10-11 ani imi duceam si luam surioara de la cresa. Si mai stiu cum a fost si pe vremea mea. Am supravietuit. Dar azi prin ochi de mama trebuie sa spun ca cel putin modul in care se face aici acomodarea prichindeilor la gradi mi se pare mult mai "omenoasa".
Kris,
ok. Nu vroiam sa plictisesc lumea si nici sa par cocotata f sus tot laudand ce avem noi aici. Eu am un chimpe in inima si nu-mi vine sa cred ca el s-a adaptat cat am clipit. Eu tot astept ziua cand o plange.... Sa vad daca sunt maine in stare sa pun mana pe ceva ca o sa fiu tot cu gandul la el.
Scrie, scrie. TOT!
Trimiteți un comentariu