luni, 5 iulie 2010

Gandul zilei - 5 iulie

Rugăciunea zilei:

Doamne, binecuvântează-ne cu roadele fericirii ce izvorăşte din interiorul nostru, şi cu pacea ce vine atunci când suntem aproape de tine.

Citatul zilei:

Tal Ben-Shahar: “Ne simțim liberi atunci când alegem un drum care ne oferă sens și plăcere. Depinde de noi dacă experiența noastră este una liberă sau dacă alegem să fim robii bogăției materiale sau prosperității emoționale, sclavii așteptărilor celor din jur sau ai propriilor pasiuni.”

Bancul zilei:

Soţul îşi însoţeşte soţia la cumpărături într-un supermarket. Şi-n timp ce împinge fără chef căruciorul, ajunge la raionul de bere. Ochii i se luminează. Super-ofertă! “cumpără azi o ladă de bere şi-n loc de 40 lei plăteşti doar 20″. Entuziasmat apucă lada s-o bage-n cărucior.
- Heeei!! Ce faci? Întreabă nervoasă soţia.
- Păi draga mea, e ofertă: cu 20 lei îmi iau o ladă de bere!
- Suntem în criză dragule, nu ne putem permite! Las-o acolo.
Cu amărăciune-n suflet, bărbatul renunţă la berea lui preferată şi-şi continuă fără chef plimbarea prin magazin. La un moment dat ajung la raionul Cosmetice. Femeia apucă o cremă de faţă de pe raft şi dă s-o bage în cărucior.
- Heeei! Ce faci? sare furios soţul.
- Păi dragul meu, asta e crema mea preferată, mă face să arăt frumoasă şi costă doar 40 lei.
- La naiba!! Şi berea te face să pari frumoasă şi e la jumăte de preţ!

vineri, 2 iulie 2010

Gandul zilei - 2 iulie

O zi bună 2 iulie

Rugăciunea zilei:

Doamne, dă-mi curajul de a înfrunta problemele cotidiene şi înţelepciunea de a mă folosi de ele pentru a învăţa mai multe despre mine, despre lume.

Citatul zilei:

John Amatt: “Aventura nu înseamnă să fii atârnat de o frânghie pe un munte. Aventura este o atitudine pe care trebuie s-o aplici obstacolelor cotidiene ale vieţii: întâmpinând noile provocări, înhăţând noile oportunităţi, testându-ţi resursele faţă de necunoscut şi astfel descoperindu-ţi potenţialul tău unic.”

Bancul zilei:

- Aţi urmat recomandarea mea? întreabă doctorul. O pastilă înainte de masă şi un coniac mic la desert?
- Da, doar că la pastile am rămas cu 3 săptămâni în urmă, pe când la coniac am o lună avans.

joi, 1 iulie 2010

Gandul zilei - 1 iulie

O zi bună 07 iulie

Rugăciunea zilei:

Doamne, îţi mulţumesc pentru toţi oamenii minunaţi pe care mi-i scoţi în cale.

Citatul zilei:

Andre Gide: “Cel mai bun mijloc de a învăţa să te cunoşti e să încerci a-i înţelege pe ceilalţi.”

Bancul zilei:

O leoaică îi spune prietenului ei din copilărie:
- Când mă voi mărita eu, să ştii, mulţi bărbaţi vor suferi.
- Păi cu căţi vrei să te măriţi?

miercuri, 30 iunie 2010

Gandul zilei - 30 iunie

Rugăciunea zilei:

Doamne, protejează-mă de slăbiciunile mele, eliberează-mă de frică şi dă-mi puterea de a merge mai departe.

Citatul zilei:

“Eşecul se datorează examinării obstacolelor. Reuşita se datorează examinării mijloacelor.” Pantcha Tantra

Bancul zilei:

Dacă vrei ca soţia să te asculte când vorbeşti, vorbeşte cu altă femeie. O să fie numai ochi şi urechi.

marți, 29 iunie 2010

S-a terminat...

...vacanta in Romania, la bunici si matusi. Lasa in urma un gust dulce-amar. Gazei ii era dor de "zuhause" si/dar n-ar mai fi plecat de acolo. Intreba in fiecare zi "cand mergem acasa la tata?"... iar cand eram in oras vroia "inapoi, acasa la Opa Franz".
Oma i-a facut mereu bunatati si l-a rasfatat mult, tinandu-l doar in pupici si gadilici. Opa i-a explicat cate in luna si in stele iar el asculta. Au mulcit mult impreuna, cu Oma a fost gradinar ingrijind de flori si legume cu Opa Franz a fost pe rand maistru tamplar, zidar, sofer....
Matusile ii citeau dorintele din ochi si uitau de oboseala folosind orice moment liber pentru a fi cu el.
Stiu ca vor pastra in memorie, intr-un ungher special, anume momente cu nepotul lor la varsta de doi ani si jumatate, clipe din vacanta de vara 2010.

Eu sunt nostalgica, o sa imi revin sper curand. Sunt multumita ca mi-am revazut parintii si surorile, am fost iar copil (cu copil) in casa parintilor mei si sora (nu neaparat mai mare), toate astea nu doar de la distanta. Multumesc!

PS
Pe masura ce primesc poze (au ramas pe latopul nasei gazei) voi relua poveti din vacanta gazei....

Gandul zilei - 29 iunie

O zi buna 28 iunie - optimism şi bună-dispoziţie, zi de zi


Rugăciunea zilei:

Doamne, ajută-mă să-mi umplu sufletul de iubire pentru a mă elibera de puterea fricii care îmi dictează alegerile şi îmi îngrădeşte aspiraţiile.

Citatul zilei:

Mai mult ne pune în mişcare teama, decât ne pun aspiraţiile.
Vasile Ghica

Bancul zilei:

Horoscopul zilei:
SĂNĂTATE: astrele îţi surâd,
BANI: astrele îţi surâd şi mai tare,
DRAGOSTE: astrele deja se prăpădesc de râs…

luni, 28 iunie 2010

Gandul zilei - 28 iunie

Rugăciunea zilei:

Doamne, învaţă-mă să aleg calea cea dreaptă, ajută-mă să cresc pentru a depăşi ceea ce mă încearcă.

Citatul zilei:

Cu ajutorul mijloacelor necinstite, omul depăşeşte, obţine ceea ce i se pare lui de dorit, dar piere sufleteşte.
Rabindranath Tagore

Bancul zilei:

Un reporter merge într-un sat să ia nişte interviuri. Spre mirarea lui, satul era gol. Doar la o poartă zăreşte o bătrână. Reporterul se apropie de ea:
− Săru’mana, mamaie, da’ unde’s femeile din sat?
− La caminu’ cultural, maică, să înveţe limba engleză.
− Da’ bărbaţii?
− La căminu’ cultural, maică, să înveţe limba engleză.
− Şi copiii?
− La căminu’ cultural, maică, să înveţe limba engleză.
− Da’ matale, matale de ce nu te-ai dus?
− Because I speak English…