vineri, 4 iunie 2010

Gândul zilei - 4 iunie

Rugăciunea zilei:

Doamne, învaţă-mă cum să devin cel mai puternic aliat al meu.

Citatul zilei:

Dacă mi-am pierdut încrederea în mine, am universul împotriva mea. (Ralph Waldo Emerson)

Bancul zilei:

Şeful intră în birou:
- V-am spus de atâtea ori: în timpul lucrului nu se fumează!
Unul din lucrători, uitându-se la şef:
- Dar cine lucrează?

joi, 3 iunie 2010

Gândul zilei - 3 iunie

My white butterfly ...


Rugăciunea zilei:

Doamne, învaţă-mă să-mi trăiesc fiecare zi cu recunoştinţă pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce voi deveni.

Citatul zilei:

Forţa invincibilă care a împins lumea înainte nu este cea fericită ci aceea neîmplinită. (Gabriel Garcia Marquez)

Bancul zilei:

Viitorul sună bine, păcat că nu răspunde nimeni.

miercuri, 2 iunie 2010

Gandul zilei - 2 iunie

Rugăciunea zilei:

Doamne, ajută-mă să am puterea şi abilitatea de a depăşi problemele cu care mă confrunt.

Citatul zilei:

O dispoziţie sufletească bună într-o situaţie rea face ca răul să fie pe jumătate.
Plautus

Bancul zilei:

Dacă trebuie să alegi între două rele – alege-o pe cea pe care nu ai mai încercat-o până atunci.

O poveste instructiva

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.
Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
- Vii cu mine soldat?
Iar inima lui era sfasiata.
Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut.
In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
- Buna ziua, si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
-Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.

marți, 1 iunie 2010

Cheia sub pres

...mai ramane sa dau adresa si sa spun ca plecam o luna in vacanta. Cam banuiti ce s-ar intampla?!
E vorba despre blog aici. De sambata vom fi sper sanatosi, voiosi in concediu in Romania, la bunicii gazei. Si la matusi - s-ar supara daca as uita sa le pomenesc caci numara de-acum orele.
Si pentru ca luna asta nu stiu daca voi avea acces la internet m-am gandit sa nu va las totusi singuri -pe voi cei ce mai treceti pragul casei noastre virtuale.
Si am invitat-o pe Angela, sursa pentru "Gandul zilei" sa ne tina locul. Adica sa va faca, in lipsa noastra, zilele un pic mai frumoase. Cu o rugaciune mica, un citat intelept si o gluma care sa va descreteasca fruntile.
Angela a inceput cu dreptul redactand deja gandul zilei de azi. Si daca ati observat e dedicat -printre randuri-zilei copilului.

Copiilor nostri si copiilor din noi, LA MULTI ANI!

Gandul zilei - 01 iunie 2010

Rugăciunea zilei:

Doamne, ajută-mă să simt din nou gustul libertăţii, să mă eliberez de presiunea responsabilităţilor pentru a putea privi situaţia dintr-o nouă perspectivă.

Citatul zilei:

Totul se schimbă, afară de nevoia noastră de copilărie.
Mihai Ralea

Bancul zilei:

Tatăl către băiatul de 6 ani: Un băiat mare ca tine nu ar trebui să se teamă de întuneric!
Băiatul: Ţie ţi-e uşor să vorbeşti… tu o ai pe mama să-ţi poarte de grijă.

luni, 31 mai 2010

Gandul zilei 31 Mai 2010

Rugăciunea zilei:
Doamne, am nevoie de ghidarea Ta înţeleaptă pentru a păşi în fiecare nouă zi cu încredere şi speranţă.

Citatul zilei:
Frica are mai multă imaginaţie decât curajul.
Nicolae Iorga

Bancul zilei:
Se întâlnesc Iţic şi Ştrul. Iţic, supărat, Ştrul, vesel, n-avea nicio treabă.
S: – Frate, am scăpat de toate problemele!
I: – Da’ ce-ai făcut, mă?
S: – Mi-am luat un elefant, frate!
I: – Hai bă, lasă vrăjeala, că nu-mi arde…
S: – Nicio vrăjeală, mă. Am scăpat de toate problemele.Ştii parcul meu de maşini? Vine elefantul în fiecare zi, le spală, dă cu coada, le lustruieşte. Nevastă-mea. .. ştii că e obsedată cu grădina de flori. N-am treabă, le stropeşte ăsta de cinci ori pe zi… jet mic, jet mare. Copiii… ştii ce disperat eram cu ei. Am şi uitat că-i am acum. Îi ia elefantul cu trompa îi pune în spate, îi plimbă prin cartier, joacă fotbal cu ei. Nu mai am niciun stres.
I: – Da’ cât ai dat, mă, pe el?
S: – 100.000 de euro, da’ face toţi banii…
I: – Auzi, mă… Nu mi-l vinzi mie?
S: – Ce să fac?!! Bă, nene, ăsta e parte din familie acum, nu e de vânzare.
I: – Hai mă că-ţi dau 150.000, doar ştii ce probleme am acasă!
S: – Nu se poate, mă. E sufletul nostru, cum să ne despărţim de el?
I: – Hai, bă, că-ţi dau 200.000, dă-mi-l să scap de belele.
S: – Nu se poate, bă Iţic, tu nu înţelegi. Îţi comand şi ţie unul, dacă vrei, da’ ai de aşteptat un an.
I: – Băi, Ştrul, îţi dau 300.000! Ajută-mă să-mi rezolv problemele, ce dracu’, suntem ca fraţii, am început împreună să facem afaceri…!
S: – Bine, mă, hai. Da’ să ştii că ţi-am dat de la inimă, era ca şi copilul nostru.După 6 luni se întâlnesc ăştia iar. Ştrul vesel, Iţic, terminat, cu părul alb, cearcăne mari…
I: – Băi, Ştrul, ce mi-ai făcut, bă? M-ai nenorocit cu elefantul ăsta!
S: – De ce, mă?
I: – Nu face nimic, frate. Parcul meu de maşini, îl ştii…S-a suit cu curu’ pe maşini, mi le-a strivit.Nevastă-mea. .. Obsedată şi ea cu florile, s-a căcat pe ele, nu se mai vede o petală sub diatamai balega.Copiii… nu-i haleşte, dar ii bate cu trompa, îi aleargă prin casă. Sunt terminat!
S: – Băi, Iţic, tu ai o problemă!
I: – Da, bă, ştiu, cu elefantul de la tine.
S: – Nu, bă! Tu, cu atitudinea asta, n-o să vinzi niciodată elefantul ăla!