Gaza bazaie intr-una......ba despre una, ba despre alta.
Dimineata cand vede ca tati e pregatit sa mearga la serviciu scoate un "also tschüss!" un fel de "hai, pa!" si il concediaza scurt. Sta putin dupa care se intoarce si asteapta sa fie smotocit cat sa-i ajunga pentru toata ziua, pana se intoarce tati. Apoi ii facem cu mana de pe pervazul ferestrei care da spre parcarea din curte.
Azi dimineata am incercat reeditarea micului dejun de bebelus proaspat diversificat: mere rase cu biscuiti, mi-a facut acum cateva zile cineva pofta. Gaza nu mai e bebe caci a renuntat dupa cateva lingurite. Mama a terminat portia si deci ea e inca bebelus! In schimb el a luat la rand toate figurinele biscuiti sub forma de animale din punga Leibnitz Zoo.... le-a muscat capul, a strambat din nas zicand "pakutt!" (corect:kaputt=stricat) si incerca sa mi le vare mie in gura, asa decapitate. Camila e in viziunea lui dinozaur!
De doua seri avem luna plina, o admiram inainte de culcare de pe balcon (brrrr!) ii facem cu mana si spunem "noapte buna!". Azi dimineata luna plina se zarea din partea opusa a locuintei de pe geam. Mare, rotunda alba cu pete albastrui -muntii din luna. Chem gaza:"hai sa vezi luna" si in loc sa vina spre mine fuge spre usa de la balcon. Vine intr-un sfarsit. Il ridic in brate si vede luna. Neincrezator spune : Mond? Sonne! Mond?= luna?, soare?, luna? Ii confirm ca e inca luna care il asteapta pe soare sa ii spuna "buna dimineata!" si gaza se agita, fuge dupa tati il aduce la geam si spune: "Morgen Mond, Sonne kommt!" "`neata luna, vine (si) soarele!"
Se avertizeaza singur de pericole "achtung! vorsicht!" dar se aventureaza totusi. Nu mereu fara aua! si atunci trebuie pupat locul.
Nu mai vrea in carucior doar sa alerge de capul lui. Stie totusi ca trotuarul e pentru pietoni si incearca sa ramana pe trotuar.
Am mai spus-o? Si-a gaurit sandalele impingand la masinuta....... nu s-ar desparti de ea deloc. De asta e parcata mai nou pe gazonul din spatele casei, sa nu dea ochii cu ea de fiecare data cand iesim din casa. Astept sa ii fie livrate protectiile comandate vineri si avem iar liber la masinuta.
Sambata am avut o bataie cu iarba proaspat cosita la locul de joaca si la final ne-am dat amandoi de-a rostogolul de pe movila de pamant.... Am scos fire de iarba din cele mai ascunse unghere si de la gaza si din pampers......
Winnie e la ordinea zilei iar ieri pe la pranz mami si tati au adormit amandoi pe canapea iar gaza a continuat sa se uite pana la final....