Cat tati a fost ocupat sa dea gata mass-ul de bere (i-a luat ceva) eu si gaza am descoperit la intrarea in padurea din vecinatate un lac si am participat alaturi de alti copii la aruncat de pietre in apa.
Unii mai mari participau la o adevarata proba de curaj: prinsi bine de o sfoara legata de un copac de pe marginea apei se avantau peste suprafata apei si se roteau in jurul axei. Se numarau rotatiile si cine avea mai multe catiga (?). Pericolul de a cadea in lac era evident.
Unii mai mici si anume in special doi baieti, Luki si Seppi, imitau foarte in serios munca tatilor probabil. Cu incarcatoare frontale de jucarie transportau lemne (in jocul lor coaja de la niste copaci taiati, crengi si frunze).
Gaza a fost imediat atras de vehiculele baietilor mai ales ca acasa are tractorul cu cupa si remorca si i se facuse dor probabil de propria jucarie.
Am urmarit cu atentie cum s-a apropiat de baieti... incet, incet. Intai admirativ, punand eventual intrebari despre "ce faci aici?" si mangaind incarcatorul frontal de jucarie. Acest gest cred ca le-a atras increderea baietilor caci nu bine m-am invartit o data pe calcaie, gaza mea era calare pe un astfel de bidiviu. Prevazand anterior proteste, ca el nu are voie sa conduca vehicolul (baieti au fost intai distanti) incercam sa il conving ba ca nu poate pedala (pedalele erau cazute la unul din utilaje si nu mai ramasesera decat tijele metalice pe care au fost prinse intial) ba ca e tunata caroseria si scaunul suprainaltat nu ii permite sa ajunga la pedale. Gaza a insistat in a arata interes fata de munca baietilor, a pus mana sa ii ajute si in 5 minute s-a trezit el singur la volan. Si unul din baieti, atent, i-a oferit sa conduca incarcatorul frontal cu pedale intacte.
Eu nu ma dezlipeam de langa cei trei. M-a fascinat sa ii aud pe puii de bavarezi vorbind in dialectul local. Luki, in port popular si stirb, imi explica cum si-a prins numar de la o motoreta pe utilaj si cine a venit cu ideea sa suprainalte sezutul ca astfel sa mai poata conduce masina caci ii crescusera picioarele...
Apoi dialogurile baietilor, Luki si Sepi care s-au jucat absolut fermecator: fara sa se certe pe masini, au schimbat utilajele intre ei, au fost de acord ca totusi nu pot face foc, noi fiind la marginea padurii si nici nu pot descarca materialul transportat de ei in lac caci nu se face si e si periculos.
Sepi si Luki erau nedespertiti si gaza misuna printre ei. Cum descaleca unul din cei doi, incaleca gaza utilajul. Am admirat joaca lor, a unor baieti de la tara, cu genunchi juliti inca naivi si cuminti dar totodata seriosi caci in joaca lor imitau ce altceva decat munca serioasa si grea a tatilor, lucratori forestieri in zona.
Am admirat faptul ca Luki (baiatul cu inghetata in postarea trecuta) purta portul popular bavarez. La un moment dat palaria lui verde cu pana a ajuns pe scafarlia gazei mele.
Nu prea reusesc sa descriu prea bine ce am simtit urmarind joaca celor trei baieti dar ii doresc gargaritei mele ca oriunde si indiferent incotro ar zbura sa gaseasca usor prieteni ca Luki si Sepi.
(pe numele lor adevarat Lucas si Stefan)
PS. Nu stiu cum ar fi decurs intalnirea celor trei intr-o nisiparnita de la oras.
Inca o data povestea in imagini statice si un pic miscate...
I-a descoperit pe eroii sai preferati.
